Despre mine

Numele meu este Marin Cezar Iulian, m-am născut pe 12 ianuarie 2013.
La naştere am avut 3200 gr. şi 51 cm, medicii mi-au dat nota 9. Din acel moment am devenit comoara mamei şi a tatălui meu, ei mă iubesc şi ar face orice pentru mine ca să îmi fie bine (ca toţi părinţii de altfel, pentru puii lor).
Dar, la 2 ore după naştere am fost diagnosticat cu 2 probleme destul de complicate: atrezie de esofag (lipsa unei porţiuni din esofag) şi tetralogia fallot (o malformaţie din cauza căreia inimioara mea pompează în organism şi sânge neoxigenat). Ambele malformaţii necesită intervenţii chirurgicale.
Pentru atrezia de esofag, deja primul pas s-a făcut, s-a intervenit chirurgical la nivelul stomăcelului, unde s-a introdus o sondă, numită gastrostomă prin care mami şi tati mă hrănesc, urmând ca la vârsta de 1 an să mi se facă reconstrucţia esofagului (bineînţeles, tot printr-o intervenţie chirurgicală).
În ceea ce priveşte tetralogia fallot, aceasta trebuie corectată în primele 4 - 6 luni de viaţă, pentru ca să nu-mi fie afectate alte organe sau în cel mai rău caz creierul.
Operaţia se poate face în străinătate, unde avem nevoie de aproximativ 20.000 - 40.000 euro (depinde de tara unde va avea loc interventia, vezi aici de ce) pentru tot ce înseamnă operaţie, costuri pre şi postoperatorii, controale, drumurile către medici etc...
Dacă doriţi şi puteţi, vă rog să mă ajutaţi!
PUTEŢI DONA ÎN CONTUL DESCHIS LA BANCA RAIFFEISEN
RO35RZBR0000060015354378 - Buzau
Deschis pe numele lui tati, MARIN GEORGIAN BRATU
Eu, vă mulţumesc, dacă aveţi nevoie de alte lămuriri, nu ezitaţi şi sunaţi la numărul de telefon 0766542145, o să vă răspundă mama, numele ei este Adelina.
Dumnezeu să vă ajute şi să vă binecuvanteze!